Arhiva pentru categoria ‘Dezvoltare Regionala’
05 decembrie 2011
6 Comentarii »
Saptamana trecuta, am participat, in calitate de vice-presedinte al Intergrupului URBAN al PE, la seminarul cu tema ” Dezvoltare Locala ca un pilon-cheie de politici integrate teritoriale a UE post-2013″, eveniment organizat de Consiliul European al Municipalităţilor şi Regiunilor (CEMR), în parteneriat cu Convenţia Autoritatilor Locale Scotiene ( COSLA ) şi Asociaţia Municipiilor din România ( AMR ), sub inaltul patronaj al Intergrupului ” URBAN “.
Cu aceasta ocazie, am discutat impreuna cu reprezentanţii instituţiilor europene şi Preşedinţia poloneză a UE, experţi locali şi regionali implicati in politica de coeziune, precum si aleși locali din mai multe state membre, printre care si primarii USL: Andrei Chiliman (primarul Sectorului 1 din București), Romeo Stavarache (primarul municipiului Bacău) si Tudor Pendiuc (primarul municipiului Pitești), despre locul pe catre trebuie sa il ocupe dezvoltare locală integrată, in politicile si programele UE, post-2013.
Dezbaterea a fost deosebit de interesanta deoarece am discutat pe marginea propunerilor Comisiei Europene privind metoda de dezvoltarea locală, cu accent deosebit pe dimensiunile urbana şi rurală ale politicilor teritoriale de dezvoltare.
Propunerea Comisiei Europeana sustine punerea in aplicare a metodei de dezvoltare locala astfel incat parteneriatele locale, definite “de jos în sus”, sa fie integrate in strategiile de dezvoltare locala si regionala. Acestea vor putea fi finantate cu ajutorul Fondului European de Dezvoltare (FEDR), Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) precum şi a Fondului Social European (FSE).
Discuţia din PE s-a concentrat in mod deosebit pe problemele cu care ne confruntam in prezent, lectiile pe care ar trebui sa le invatam din experientele trecute si implicit modalitatile prin care putem imbunatatii legislatia europeana, in domeniu, astfel incat aceste forme de dezvoltare locală şi de parteneriat sa raspunda, pe viitor, cu adevarat, nevoilor autoritatilor locale si regionale.
Concret, ne dorim sa incurajam parteneriatele dintre mediul public, privat si organizatiile de voluntariat, oferind astfel un instrument foarte puternic de mobilizare si implicare a comunitatilor locale, organizatiilor si a cetatenilor.
Desi Comisia a propus deja cateva solutii viabile pentru o parte dintre problemele cu care se confrunta autoritatile locale si regionale in accesarea si implementarea proiectelor finantate din bani europeni consider ca inca mai sunt multe aspecte de clarificat.
In acest sens, am ridicat o serie de probleme identificate atat in ultima perioada de programare cat si in prezent, precum: lipsa unei definitii clare a metodologiei de dezvoltare locala si a coerentei cu alte programe si fonduri europene, necesitatea coordonarii intre strategiile definite de parteneriatele locale si regionale si strategiile nationale si europene, importanta consolidarii capacitatii administrative a statelor membre, deficitara, in mod deosebit, in noile state membre care nu au nici experienta si nici resursele necesare.
In acest context, masuri precum implicarea autoritatilor locale inca din etapa prelegislativa, simplificarea cadrelor legislative si introducerea unor sisteme de monitorizare eficiente a activitatii derulate la nivel national sau crearea unui model unic de audit, ar contribui semnificativ la realizarea obiectivului de reducere a riscului de eroare si, implicit, la cresterea ratei de absorbtie a fondurilor europene.
Este foarte important ca pentru viitoarea perioada de programare pe langa regulamentul comun stabilit la nivel european si aplicabil tututor statelor membre sa ne asiguram ca acestea nu vor avea posibilitatea de a introduce reguli suplimentare, la nivel national, cu atat mai mult cu cat acest mod de lucru si-a dovedit ineficienta, in actuala perioada de programare.
Monitorizarea şi evaluarea trebuie sa impulsioneze invatarea politicilor si, impreuna cu controlul financiar, sa constituie un stimulent pentru imbunatatirea calitatii performantei.
Sunt ferm convinsa ca o buna guvernanţă la nivel european, naţional, regional şi local este fundamentală pentru asigurarea calităţii procesului de luare a deciziilor, a planificării strategice şi a punerii în aplicare eficiente şi cu succes a politicii de coeziune.
In ceea ce priveste rolul autoritatilor locale si regionale, este evident ca o implicare activa a acestora in procesul decizional inca din etapa prelegislativa alaturi de o analiza pertinenta a eficientei mecanismelor gestiunii repartizate, cu diferitele responsabilitati ce revin atat Comisiei cat si statelor membre reprezinta garantia obtinerii unor rezultate mai bune in privinta absorbtiei fondurilor europene, in viitoarea perioada de programare.
Prin urmare, este foarte important ca statele membre să ia masurile care se impun pentru a-si consolida capacitatea administrativa si a asigura cofinanţarea proiectelor atat prin contribuţii naţionale cat şi cu sprijin sub forma instrumentelor de inginerie financiară, cu scopul de a creste procentul de absorbtie a fondurilor si de a evita intarzieri suplimentare majore in materie de investitii.
Tot cu aceasta ocazie, am sustinut si am solicitat Comisiei Europene continuarea proiectului “Erasmus pentru alesii locali si regionali” deoarece ofera posibilitatea unui schimb de experienţă activ în special în privinţa accesării fondurilor europene prin promovarea proiectelor comune şi a schimbului de experienţă. In acest sens, PE a adoptat, recent, un amendament care prevede alocarea unui buget de 2 milioane de Euro, insa, Comisia Europeana este cea care trebuie sa vina cu o propunere concreta care sa asigure, derularea efectiva a acestui program.
Aceasta a fost doar o prima dezbatere pe marginea pachetului legislativ propus de Comisia Europeana însa, pe parcursul anului viitor, in cadrul procesului de consultare, vom organiza, in PE, mai multe evenimente de acest gen. In acest mod, ne asiguram ca, cel putin la Bruxelles, vocea autoritatilor locale si regionale este auzita si luata in considerare, in cadrul negocierilor, astfel incat viitorul pachet legislativ sa răspunda nevoilor si problemelor cu care aceștia se confrunta.
Ideal ar fi ca si la nivel national, Guvernul Boc-Udrea sa aiba aceeiasi deschidere in a dezbate si consulta autoritatile locale si regionale dar si cetatenii in legatura cu propunerea Comisiei Europene privind viitorul pachet legislativ si, in mod deosebit, aspectele care afecteaza in mod direct Romania.
Din pacate insa, acest Executiv, lipsit de orice credibilitate si consecventa nu numai la nivel national ci si la nivel european a picat demult examenul de trecere si la capitolul transparenta si comunicare fata de proprii cetateni. Aspectele despre care va vorbesc dar, mai ales, modul in care Romania va negocia legislatia europeana pentru urmatoarea perioada de programare ne va afecta, pe toti, pana in anul 2020.
Pentru mai multe informatii pe aceasta tema va rog sa consultati documentele atasate: LDA_29_11_11_FP_fin, LEADER_CEMR_LDseminar, Piskorz – Urban Development, Seminar local development – ESF, 29_11_11_Seminar_Local_Development_final.
23 noiembrie 2011
2 Comentarii »
Astazi, in cadrul Comisiei pentru Dezvoltare Regionala a PE (REGI), am avut un prim schimb de opinii pe marginea noului pachet legislativ privind politica de coeziune pentru perioada 2014-2020, adoptat de Comisia Europeana, in luna octombrie.
Pachetul propus de Comisie prevede un set de reguli foarte stricte pentru accesarea fondurilor europene în următoarea perioadă de programare. Concret, cuprinde un regulament general de stabilire a normelor comune care reglementează Fondul european de dezvoltare regionala (FEDER), Fondul social european (FSE), Fondul de coeziune (FC), Fondul european agricol pentru dezvoltare rurala (FEADR) si Fondul european pentru afaceri maritime si pescuit (EMFF). In plus, documentul cuprinde trei regulamente specifice pentru FEDER, FSE si Fondul de coeziune, doua regulamente referitoare la obiectivul de cooperare teritoriala europeana si, respectiv, la Gruparea europeana de cooperare teritoriala (GECT), doua regulamente privind Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) si, respectiv, programul pentru schimbare sociala si inovare sociala precum si o comunicare privind Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE).
In cadrul reuniunii de azi am adus in discuție o parte din punctele pe care le consider problematice si care sunt extrem de importante pentru Romania. Acestea vor trebui analizate si prin urmare le voi sustine pe parcursul negocierilor ce vor urma:
Reducerea bugetului alocat pentru politica de coeziune la 2.5% din PIB – aceasta masura nu este in avantajul tarii noastre care inregistreaza, in continuare, un decalaj important din punct de vedere al dezvoltarii, in raport cu celeleate state membre.
Limitarea finantarii pentru companiile mari – Comisia sustine doar finantarea companiilor mari care se concentrează pe proiecte de Cercetare & Dezvoltare. Consider deosebit de important sa ne asiguram ca, si in viitoarea perioada de programare, companiile care au un numar de angajati mai mare de 250 de persoane vor putea sa acceseze bani europeni si pentru altfel de proiecte decat cele de Cercetare&Dezvoltare cu atat mai mult cu cat acestea colaboreaza foarte strans cu IMM-urile, carora dupa cum se stie, li se va acorda o importanta sporita in viitoarea perioada de programare.
Contractul de Parteneriat – Propunerea Comisiei la acest capitol este foarte neclara. Prin urmare, pe langa clarificari privind elementele de continut si partenerii care vor semna un astfel de contract am solicitat Comisiei să elaboreze un ghid pentru actorii din sectorul public şi privat privind punerea în practică a parteneriatului, a principiilor de guvernanţă pe mai multe niveluri precum şi a abordării integrate, recomandand ca măsurile care vizează promovarea acestor abordări să fie finanţate în cadrul asistenţei tehnice oferite de FEDER.
Dezvoltarea Urbana – Comisia a propus adoptarea unei liste de cel mult 300 de orase cu un numar maxim de 20 de orase pe stat membru care sa fie incluse in cadrul unei platforme de dezvoltare urbana. Din punctul meu de vedere este foarte important sa stim exact cum vor fi selectate cele 20 de orase cu atat mai mult cu cat indicatorii comuni mentionati in viitorul regulament al FEDER vor favoriza mai mult orasele mari. In acest sens, consider ca o solutie mult mai buna ar fi inlocuirea acestei liste a oraselor cu o lista a zonelor urbane, care sa fie propusa de statele membre, si care sa cuprinda mai multe orase. In acest fel, impactul si eficienta acestor proiecte europene va fi mult mai mare.
Conditionalitatile macro-economice - Comisia doreste sa inaspreasca conditionalitatile aplicate fondului de Coeziune, printr-un nou mecanism care sa-i permita suspendarea automata a fondurilor. Avand in vedere faptul ca, din punctul meu de vedere, nu exista o legatura directa intre esecurile macro-economice ale unui stat membru si politica sa de dezvoltare regionala consider ca masura de a sanctiona statele membre codase din punct de vedere economic prin suspendarea automata a fondurilor europene ar fi una nedreapta pentru beneficiari in primul rand. Astfel, din cauza greşelilor unui guvern şi incapacitatea acestuia de a gestiona situaţia economică a unui stat membru vor plăti cetăţenii care sunt, de fapt, beneficiarii politicii de coeziune şi ai fondurilor structurale.
In continuare, propunerile Comisiei Europene vor fi examinate si amendate atat in cadrul PE, prin intermediul Comisiei REGI cat si in Consiliu, in calitate de co-legislatori, obiectivul final pe care ni l-am propus fiind acela de a ajunge la un acord asupra textului, pana la sfârșitul anului 2012.
In ceea ce ma priveste, pentru următorul an de negociere îmi doresc, in primul rand, să convingem Executivul European că nu vom reusi sa simplificam, cu adevarat, procedurile si implicit sa facilitam accesul beneficiarilor la fondurile europene, decat daca vom limita posibilitatea ca statele membre să impună condiții suplimentare, la nivel național, față de cele impuse, deja, de la Bruxelles.
Prin urmare, implicarea si contributia noastra, a europarlamentarilor din Comisia REGI, in procesul de negociere a viitorului pachet legislativ este una foarte importanta insa este vital ca si in cadrul Consiliului interesele Romaniei sa fie sustinute cu consecventa si eficienta.
Avand in vedere insa lipsa crasa de credibilitate de care “se bucura” Guvernul Boc in randul celorlate state membre o astfel de misiune este, din punctul meu de vedere, imposibila.
In concluzie, sansa Romaniei este ca la momentul la care se va lua decizia finala in cadrul Consiliului, sa fie reprezentata de un alt guvern, un alt prim-ministru, care sa aiba argumentele si credibilitatea necesara pentru a asigura succesul in negocierile privind viitorul politicii de coeziune si bugetul alocat din fondurile structurale pentru perioada 2014-2020.
22 noiembrie 2011
Fara Comentarii »
Grecia este una dintre tarile UE cu probleme foarte mari in utilizarea fondurilor europene.
Deși deficientele Greciei la acest capitol nu sunt atât de grave precum cele din Romania, ministrului grec pentru dezvoltare regionala i s-a părut normal sa răspundă invitației Comisiei REGI a PE de a veni, personal, sa ne prezinte situația absorbției fondurilor europene din tara sa.
Noul ministru a detaliat punctele slabe si dificultățile pe care le întâmpina Grecia, in prezent, dar a vorbit si despre planul de masuri asumat de executivul elen in fata Comisiei Europene pentru perioada imediat următoare, in vederea creșterii ratei de absorbție a fondurilor europene.
La începutul acestui an am dorit sa avem aceeași dezbatere, in cadrul Comisiei REGI, cu ministrul dezvoltării regionale din Romania. Doamna Udrea însa a ales sa se comporte ca un politician iresponsabil si nu a onorat aceasta invitație.
Toata lumea cunoaște situația dezastruoasa in care se afla Romania in ceea ce privește utilizarea fondurilor europene, cu o rata de absorbție de 3,7%. Chiar daca si-au dovedit deja incompetenta, un minim de bun simt le-ar fi impus guvernanților noștri sa fie onești in dialogul cu instituțiile europene.
Când însa nu ai argumente logice pentru ceea ce reprezintă Romania, astăzi, in Europa, este mai simplu sa fii laș si arogant chiar si in relația cu autoritățile de la Bruxelles.
Este clar ca Executivul României nu este capabil sa își asume responsabilitatea pentru dezastrul in care a adus tara si cu atât mai puțin sa pună in aplicare planul de masuri impus de CE, tocmai pentru a nu pierde fondurile alocate tarii noastre.
12 octombrie 2011
Fara Comentarii »
Am participat, ieri, la “Open Days”, cel mai important eveniment anual ce privește politica regionala. Mai exact, in aceasta saptamana, autoritățile de la Bruxelles organizează seminarii si dezbateri, pe teme specifice, dedicate reprezentanților de la nivel regional și local, experților și societății civile care acționează în domeniul politicii regionale.
Este un moment important mai ales pentru ca saptamana trecuta, Comisia Europeana a prezentat propunerea sa privind noul pachet legislativ pentru viitoarea perioada de programare (2014-2020). Acum avem ocazia sa ascultam opinia comunitatilor locale din statele membre care cunosc foarte bine actualele probleme si vor avea un rol deosebit de important in punerea in aplicare a viitoarei legislații.
De aceea, in intervenția mea de astăzi am susținut ca trebuie sa ne concentram eforturile pe identificarea de soluții concrete pentru imbunatatirea actualului cadru legislativ tocmai pentru a putea utiliza cat mai eficient fondurile structurale si de coeziune.
Din experiența de pana acum si din evaluările prezentate frecvent de către Comisia Europeana reiese foarte clar ca ne confruntam cu multe probleme in ceea ce privește procedeul de alocare al banilor europeni.
Cu aceasta ocazie am readus in discuție rolul esențial pe care cred ca trebuie sa îl aibă autoritățile locale in acest domeniu. Prin urmare, trebuie sa ne asiguram ca aceștia vor fi implicați in procesul decizional inca din etapa pre-legislativa. In plus, este nevoie sa li se asigure cursuri de formare la acest nivel atât in etapa de pregătire cat si in cea de implementare a proiectelor.
Un alt aspect care nu funcționează eficient este sistemul de control si de aceea, pentru evitarea supra-controlului am propus crearea unui sistem unic de audit ce va aduce beneficii statelor membre iar Executivului European i-ar permite sa constate mai ușor eventualele nereguli. O alta soluție pe care o consider esențiala se refera la simplificarea si uniformizarea normelor, atât la nivelul UE cat si la nivel național, pentru a împiedica autoritățile din statele membre sa impună reguli in plus fata de cele europene.
Si nu in ultimul rând, cred cu tărie ca trebuie sa încurajam întreprinderile mici si mijlocii sa acceseze banii europeni pentru ca acestea sa păstreze si sa creeze locuri de munca cu atât mai mult acum, in contextul economic dificil in care ne aflam. Pentru aceasta însa, este nevoie sa simplificam legislația referitoare la instrumentele financiare destinata IMM-urilor.
Așadar, la nivelul Parlamentului European, am venit cu propuneri concrete pentru a simplifica actualul sistem legislativ si implicit, pentru a putea folosi cat mai eficient fondurile structurale si de coeziune. In continuare, împreuna cu Comisia Europeana si reprezentanții statelor membre vom negocia preluarea in viitoarea legislație a tuturor acestor propuneri menite a soluționa problemele cu care se confrunta, in prezent, beneficiarii proiectelor europene.
In timp ce la Bruxelles discutam deja despre legislația privind viitorul politicii de coeziune (2014-2020), in Romania, guvernul Boc nu a reușit sa implementeze, nici in al doisprezecelea ceas, masurile urgente solicitate de Comisia Europeana, atât de necesare, pentru a avea o rata mai mare de absorbție a fondurilor.
Intre timp, tara noastră pierde bani europeni nerambursabili iar romanii plătesc dobânzile pentru împrumutul pe care actualii guvernanți l-au luat de la FMI.
20 septembrie 2011
1 Comentariu »
DECLARATIE DE PRESA
Privind răspunsul Comisiei Europene referitor la regionalizarea României
“Regionalizarea nu ar trebui sa fie o prioritate pentru guvernul Romaniei! Comisia Europeana considera ca Executivul ar trebui sa isi concentreze toate eforturile pentru a accesa cat mai mulți bani europeni, având in vedere ca avem o rata de absorbție de doar 3,4%.
In luna iulie, am adresat o întrebare Comisiei Europene care s-a referit la intenția executivului roman de a reorganiza teritorial Romania. In schimb, in răspunsul primit astăzi, Executivul European a găsit de cuviința sa atragă atenția inca o data, ca suntem codașii Europei in ceea ce privește absorbția fondurilor europene si prin urmare guvernul ar trebui sa isi concentreze eforturile, in primul rând, pe soluționarea acestei probleme.
Este clara disperarea oficialilor de la Bruxelles, care din păcate, nu găsesc in guvernul României un partener de discuție credibil si capabil sa implementeze masurile care se impun.
Asa cum am spus in repetate randuri, Comisia Europeana confirma si astăzi, ca nu a fost informata oficial cu privire la intenția președintelui Băsescu si a premierului Boc de a reorganiza teritorial Romania.
Mai mult, comisarul Oli Rehn precizeaza foarte clar ca statele membre trebuie sa informeaze Comisia Europeană cu privire la toate modificările care survin la nivelul unităților administrative, în măsura în care acestea ar putea afecta nomenclatorul european in domeniu (NUTS).”
Documentul oficial il gasiti aici: Raspunsul Comisiei Europene
07 septembrie 2011
1 Comentariu »
După cum probabil știți, am reînceput, in forța, activitatea in Parlamentul European. In aceasta saptamana au avut loc reuniunile grupurilor politice, iar saptamana viitoare ne vom reuni, in plen, la Strasbourg. Pana sa va spun care sunt rapoartele cele mai importante pe care le vom dezbate in sesiunea plenara, as vrea sa va povestesc despre o întâlnire extrem de utila pe care am avut-o cu bloggerii, la Cafeneaua Liberala.
Am dezbătut, in primul rând, situația absorbției fondurilor europene in Romania. Dat fiind faptul ca actualul guvern a plasat tara noastră pe ultimul loc la acest capitol, in calitate de coordonator ALDE in Comisia pentru Dezvoltare Regionala a Parlamentului European, am putut sa identific, împreuna cu reprezentanții Comisiei Europene, câteva soluții pentru a imbunatati rata de absorbție a banilor europeni in Romania. Din păcate, însa, guvernul nu s-a grăbit sa le pună in aplicare. Am susținut ca este in interesul nostru, al liberalilor, ca aceasta problema sa se rezolve cat mai rapid, si tocmai de aceea am oferit soluții si sprijin, pentru ca altfel rezultatele dezastruoase de acum se vor răsfrânge apoi asupra guvernării USL.
Am discutat si despre posibilitatea schimbării regimului din Romania, prin revenirea la statutul de monarhie. Am observat ca mulți dintre cei prezenți la aceasta întâlnire si-ar dori o astfel de modificare a regimului si am spus foarte clar ca le impartasesc părerea. Cred cu tărie ca Familia Regala ar putea readuce Romania la nivelul unei tari cu adevărat europene si de asemenea cred ca doar Crin Antonescu, in calitate de președinte al României, ar putea pregăti din punct de vedere legislativ o astfel de schimbare. Este foarte clar ca in actuala situație, cu Traian Băsescu la Cotroceni, monarhia, in Romania, nu are nicio șansa.
Un alt subiect important, pentru care le mulțumesc bloggerilor ca l-au adus in discuție, se refera identitatea Partidului National Liberal, in cadrul USL. Știu ca au fost multe discuții cu privire la acest aspect, însa așa cum am mai spus si cu alte ocazii, nu cred ca se poate pune problema in felul acesta, ca vreunul dintre aceste partide sa isi piardă identitatea. Mai degrabă, cred ca USL reprezintă o soluție reala pentru Romania de astăzi, in care este nevoie pe de-o parte de masuri economice liberale, care sa revigoreze economia dar si de masuri sociale care sa vina in sprijinul categoriilor defavorizate de actuala putere.
In final, pentru ca si blogerii liberali s-au arătat foarte interesați de activitatea Parlamentului European si de implicațiile deciziilor pentru Romania, va anunț ca, in contextul economic dificil, saptamana viitoare vom discuta la Strasbourg, printre altele, despre doua rapoarte extrem de importante. Acestea se refera la cadrele bugetare ale statelor membre, dar si la consolidarea supravegherii pozițiilor bugetare și coordonarea politicilor economice.