28 ianuarie 2009  Fara Comentarii »

Raspunsul comisarului european pentru politica regionala privind o eventuala reimpartire regionala a Romaniei

Ieri, am participat la reuniunea de lucru a Grupului politic ALDE din PE in cadrul careia a avut loc un schimb de opinii cu doamna Danuta Hubner, comisar european pentru dezvoltare regionala pe marginea propunerii ALDE privind viitoarea politica europeana de coeziune.
 Dupa cum se cunoaste, una din preocuparile presedintelui Basescu este aceea de a re-organiza Romania prin reducerea numarul de judete de la 42 la 9/12 si,  in acest context, am considerat util sa aflu punctul de vedere al Comisiei Europene cu privire la fezabilitatea unui astfel de demers, acum.
Raspunsul doamnei Hubner reconfirma opinia mea privind “timing-ul real” necesar pentru a pune in aplicare o astfel de masura deoarece exista reguli foarte clare la nivel european privind momentul specific in care sistemul  national poate fi schimbat.
Este adevarat ca reforma teritoriala a oricarui stat membru UE tine in primul rand de competenta interna insa nu trebuie uitat faptul ca atunci cand se pune problema re-definirii regiunilor nationale exista regulamente foarte clare ale UE, implememtate de catre Eurostat, care trebuie respectate.
Mai concret, propunerea privind reorganizarea administrativa a Romaniei, agreata pe plan intern, ar trebui inaintata spre analiza catre Eurostat cu cel putin doi ani inainte de momentul previzionat pentru a intra in vigoare.
Constat cu regret preocuparea presedintelui de a lansa, cu buna stiinta, dezbateri pe o tema care pentru noi romanii, in acest moment, NU reprezinta o urgenta. Mai degraba, discutiile ar trebui sa se concentreze pe identificarea de solutii concrete la problemele reale ale Romaniei respectiv adoptarea Bugetului pe 2009, Planul anticriza al Guvernului, combaterea cresterii somajului.

Lasati un raspuns